Friday, November 1, 2013

UN VEAC INARIPAT!


Doua personalitati covirsitoare sarbatorim anul acesta – pe Aurel Vlaicu si pe Henri Coanda – datatorii de aripi ai acestui veac!

Istoria a inscris cu grija toate datele absolute ale acestor semizei, pastrind in esenta memoriei sale minunatele zile ale nasterii lor, cresterii, pasilor spre cer, izbinzilor, muncii si  zborului din urma spre alte lumi decit cele pamintene. Nu vom lua noi deci locul istoriei insirind date precise si scumpe ci vom merge un pic laturalnic, privind din afara istoriei cu sufletul nostru mai mult spre visarea decit spre rememorarea acestor doi minunati zburatori.



"Cred, precum vechii egipteni, ca a evoca mortii inseamna a-i invia, a-i smulge din  ghearele mortii si a-i renaste in constiinta urmasilor", spunea superb Ioan Dodu Balan la implinirea a 84 de ani de la caderea din zbor a lui Aurel Vlaicu. Atunci, ce ne mai ramine noua de spus? Nimic – s-a spus totul, dar se traieste si se aminteste mereu miezul sufletului si mintii lor de plugari desavirsiti ai cerului. "Mama, am zburat peste şura noastra…" propozitie simpla, umila, recunoscatoare reperului uman, "şura" fara de care zburatorul Vlaicu nu se putea inalta cu adevarat in zbor – nici pe aripile avionului sau si nici spiritual. Şura din Bintinti a zburat impreuna cu copilul ei Vlaicu si la Aspern, Austria in Iunie 1912 alaturi de marii piloti ai vremii, cistigind nu mai putin de cinci premii cu avionul sau: un premiu intii si patru premii doi. In cel mai cunoscut ziar vienez, Neue Freie Presse, se găseau următoarele rinduri despre zborurile lui Vlaicu: "Minunate si curajoase zboruri a executat romanul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburator, cu doua elici, între care sade aviatorul. De cate ori se rasucea (vira) masina aceasta în loc, de parea ca vine peste cap, lumea rasplatea pe roman cu ovatii furtunoase, aclamandu-l cu entuziasm de neinchipuit".

Desuet astazi pentru noi avionul lui Vlaicu, cu elicele sale stingace si aripile fragile – azi avem mastodontii solizi care ne trec oceanul cu aceeasi usurinta cu care o pasare da ocol cuibului sau. Zborul scurt si timid al lui Aurel Vlaicu pe cimpul Cotrocenilor la 17 Iunie 1910 a fost aidoma primilor pasi ai unui prunc – neasemuit de frumos si de gingas. Ce veac miraculos – cu doua inceputuri sublime ca doua vise impletite magnific! Al doilea inceput al veacului nostru inaripat, sau poate cel dintii dar cu mult inaintea vremii sale, a fost nasterea avionului cu reactie, tot in 1910 cind la Paris, Henri Coanda paseste in viitor cu "masinaria" lui geniala, avionul cu propulsie reactiva. Sa nu uitam un detaliu extrem de important! Sa nu uitam ca acest fabulos pas in viitor vine la inceputurile aviatiei, avionul fiind prezentat nu la a "nu stiu cita" deja editie a Salonului International de Aeronautica ci…la a doua! In plapinda aventura a inceputurilor zborului, un om pasea cu mintea in veacul urmator prezentind lumii ceea azi am numi un proiect science-fiction: avionul cu reactie!
Uimitoare perceptia viitorului pe care o are Coanda ca om de stiinta, uimitor veacul care ne-a dat doua aripi solide – Vlaicu si Coanda.

Ne-am obisnuit si cit de
dulce este aceasta noua obisnuita, sa vedem in avioane orele nu tocmai confortabile de zbor, mincarea nu totdeauna grozava, ne-am obisnuit sa calculam fusele orare la viteze de peste 800 km/ora, sa verificam nonsalant pe ecranul din fata noastra pozitia avionului, altitudinea, viteza si temperatura de afara adica aceea inregistrata in jurul cochiliei metalice care ne poarta spre destinatie la ametitoarea inaltime de 10 000 metri si parca 10 000 metri suna un pic mai detasat de realitate decit 10 km – uau! 10 kilometri…in sus, devine deja alarmant de palpabil pentru cei ce nu se simt tocmai siguri pe sine la urcarea in avion. E o realitate pe care o primim de-a gata, face parte din viata noastra avionul intocmai ca multe alte "inchipuiri" uimitoare fara de care cu  greu ne-am mai imagina viata de zi cu zi. Poate ca acesta este secretul, poate ca exact aceasta dulce obisnuita ii face pe visatorii fara de leac - ginditori fara astimpar, inventatorii miracolelor pe care ei le-au gindit iar noi le traim, poate ziceam tocmai aceasta dulce obisnuinta ii face sa zimbeasca din nemurirea in care vietuiesc. Implinirea destinului lor de daruitori sintem tocmai noi, traitorii acestui secol grabit si usor confuz; noi, beneficiarii acestor minuni de gindire si ambitie; noi cei care uneori uitam prea repede.
Uitasem si eu de veacul minunat in care traim
, de fauritorii lui, cind o nota din calendar mi-a atras atentia: "Decembrie – aniversare 100 ani de la nasterea avionului cu reactie" – eu notasem in calendar si tot eu uitasem; e simplu sa uiti lucrurile care iti sint obisnuite si au devenit obisnuinte.
Daca azi ne urcam in avion ca intr-un mijloc de transport obisnuit, daca azi traversam oceanul Atlantic in sapte ore, daca azi avionul face parte din viata noastra fara sa mai constituie o mirare, ei bine este posibil si pentru ca undeva, cindva, "niste" romani si-au dat obolul de creatie si visare patrimoniului universal. Printre ei, anul acesta visam la Aurel Vlaicu si Henri Coanda. Imi promit solemn, de data aceasta fara sa mai scriu in calendar, ca de acum inainte, de fiecare data cind voi primi tichetele de imbarcare, de fiecare data cind voi intra in avion, la fiecare decolare si aterizare, la  fiecare zbor, voi avea in memorie efortul creator exceptional al acestor fantastici "niste" romani. Poate ca stewardesa care ne intimpina nu stie cine au fost Aurel Vlaicu si Henri Coanda - dar eu stiu, noi stim si tocmai de aceea nu avem voie sa uitam.

Fiecare avion din aceasta lume poarta si semnatura inconfundabila a aerului taiat maiastru de aripile lui Vlaicu si Coanda! Acest veac inaripat se inalta si pe umerii romanilor acestia modesti, demni si stralucitori ca doi luceferi paminteni – Aurel Vlaicu si Henri Coanda. Sa ne oprim in acest Decembrie macar pentru o clipa din indeletnicirile noastre zilnice si sa privim spre cerul fie e el senin sau nu – acolo traiesc spre vesnica glorie aripile romanesti ale lumii!

No comments:

Post a Comment